5 Lucruri pe care le au în comun femeile de succes

Succesul vine ca urmare a perseverenței și a sacrificiilor nenumărate.
Chiar dacă pentru fiecare dintre noi el are o altă definiție, în fond se rezumă la câteva vârfuri principale pe care vrem să ajungem.
Financiar, personal, familial, profesional sau spiritual. Luate individual sau cumulate, ele ne modelează experiența per ansamblu a vieții. Ne gândim constant doar la el și facem tot posibilul ca orice acțiune să aibă finalitatea supremă, mult visată: SUCCESUL!
Adesea un cuvânt folosit pentru orice realizare, bucurie sau reușită, ai crede că este utilizat în exces deja și că sensul său nu mai este util pentru realizările mari.
Oamenii care și-au îndeplinit obiectivele personale sau profesionale cu succes au fost analizați în diferite moduri pentru a afla care sunt pașii pe care i-au făcut și ce ar putea să învețe alți oameni de la ei.
Astfel, majoritatea femeilor de succes fac următoarele lucruri constant.
1. Își croiesc propriul drum
Chiar dacă ți-ai început drumul pe un domeniu anume, asta nu înseamnă că el trebuie să îți definească cariera. Culturile vestice încurajează schimbarea domeniului de activitate din când în când. Astfel, poți să încerci să îți schimbi locul de muncă cu unul mai bun sau cu unul diametral opus. Chiar dacă schimbările pot să fie înfricoșătoare, ele ne încurajează să ieșim din zona de confort, să învățăm lucruri noi despre un alt domeniu și cel mai important să învățăm câte ceva despre noi și limitele noastre.
2. Nu le e frică de eșec
Când ceva nu merge bine, din instinct încercăm să reevaluăm situația și să decidem dacă mergem înainte sau nu. Totuși nu toată lumea conștientizează că unele lucruri, afaceri și situații, trebuie abandonate dacă nu merg corespunzător.
Oricât de greu ar fi pe moment, orice lucru toxic trebuie îndepărtat. Un proiect sau un business care devine o povară, greu de reabilitat, ar trebui să ajungă pe lista lucrurilor care trebuie lăsate să moară, pentru a canaliza energia spre proiectele care merg bine. Rezultatele vor veni în cel mai scurt timp.
3. Au prieteni care le susțin
Se spune că suntem suma a celor mai apropiați 5 prieteni. Cercul social în care ne învârtim ne poate modela opiniile și acțiunile la un nivel destul de ridicat. Susținerea poate însemna foarte mult, mai ales în perioadele critice sau de tranziție. De la o anumită vârstă cercul de prieteni, care devine tot mai restrâns, ajunge să fie familia și chiar sfătuitorii noștri.
4. Sunt deschise la oportunități
Oportunitățile nu apar în fiecare zi și nici de două ori. O promovare, o delegație prelungită sau preluarea unor responsabilități poate să pară copleșitor sau să consideri că nu ești pregătită sau capabilă. Într-adevăr, nu suntem pregătiți îndeajuns niciodată pentru lucrurile mai mari. Însă, dacă nu acceptăm propunerile ambițioase și nu încercăm să facem imposibilul, nu îl vom atinge niciodată.
Unele oportunități vin o dată în viață, iar dacă așteptăm prea mult s-ar putea să așteptăm toată viața să vina alta.
5. Își fac timp pentru hobby-urile lor
Oricât de solicitant ar fi job-ul tău sau oricât de mult ai dori să lucrezi la dezvoltarea business-ului tău, trebuie să existe, măcar în fiecare zi, un timp alocat dezvoltării tale personale și a lucrurilor care îți fac plăcere.
Nu trebuie să ne îngropăm în muncă și nici să ne încărcăm agenda excesiv. Timpul liber trebuie și el gestionat astfel încât să ajungem să ne bucurăm de viață și de lucrurile pe care vrem să le facem.
Fie că este pictură, lectură, sport, croșetat, gătit sau călătorit, ele nu trebuie să ajungă pe locul 10 în topul priorităților. Hobby-urile ne relaxează și astfel suntem mai motivați la locul de muncă.

Lascia un commento

Si prega di notare che i commenti sono soggetti ad approvazione prima di essere pubblicati